Potenţialii primitori au fost supuşi unor serii ample de analize medicale, pentru ca specialiştii să-i poată alege corect pe cei 2 pacienţi care vor primi organele. Testele de compatibiliate sunt esenţiale în cazul operaţiilor de transplant.
Organele prelevate au fost păstrate cu ajutorul a două aparate care permit conservarea lor timp de 48 de ore.
Transplanturile au fost făcute simultan de două echipe de medici coordonate de profesorul Mihai Lucan, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Primul dublu transplant renal din Transilvania, cu organe prelevate de la un pacient aflat în stare de moarte cerebrală s-a realizat de o echipă de chirurgi clujeni condusă tot de doctorul Lucan, la aceeaşi clinică medicală, pe 4 februarie 1998. Rinichii au fost prelevaţi de la o femeie de 48 de ani şi folosiţi pentru a salva viaţa a două bolnave de insuficienţă renală.
Antena3