Spitalul CF2 e o fabrică de microbi. O săptămână întreagă le-a luat autorităţilor să-şi dea seama de asta. Dar e o concluzie pe care cei care au trăit drame provocate de spitalul groazei o ştiau de multă vreme. Tot mai multe tragedii ies la iveală. Părinţii unuia dintre bebeluşii morţi la CF2 au povestit, în exclusivitate pentru Antena 3, drama prin care trec de trei săptămâni.
La numai câteva ore după naşterea micuţului Matei Cristian, medicii i-au anunţat pe părinţi că ceva nu este în regulă. Familia a devenit suspicioasă când a aflat că, dintr-o dată, copilul suferise o infecţie. Suspiciunile părinţilor sunt confirmate chiar de medicii spitalului.
?Infecţia este veche. Este demult. Au apărut cazuri în septembrie, pe 1 şi pe 2, Au ajuns la histerectomie. Au mai apărut 2 cazuri la nou-născuţi? spun cadrele medicale d ela CF2.
Potrivit tatălui lui Matei, copilul s-a născut sănătos, a plâns la naştere, a stat la pieptul mamei 20-30 de minute. Au urmat apoi două zile cumplite în care părinţii i-au implorat pe medici să-l salveze. În zadar, însă.
Acum, părinţii lui vor dreptate. Sunt decişi, alături de alţi pacienţi, să dea spitalul în judecată. Toţi cei care au avut şi au de suferit din cauza fabricii de microbi ucigaşi vor să-i pedepsească pe medicii iresponsabili.
Ancheta Ministerului Sănătăţii pare să le dea dreptate. La CF 2 se lucrează într-un mediu impropriu, cu instrumentar cu sterilizare îndoilelnică.
Şi pacienţii şi medicii ştiau ce se întămplă în spital.
?În spital nu avem niciun fel de materiale sanitare. Nu avem nici seringi, nici perfuzoare, medicamente. Lipsă totată. E o criză totală? spun medicii.
Numai Ministerul Transporturilor tace. Este un zid al tăcerii, care ascunde dramele a zeci de familii. Trei nou născuţi decedaţi în urma unor infecţii intraspitaliceşti, patru femeii mutilate pe viaţa şi multe alte cazuri în care cei implicaţi nu au vorbit încă.
Observator