Antena 3 CNN
›
Actualitate
›
Dragoş Frumosu, la Daily Income: Nu poţi face afaceri cu carne alterată, fără să ai o acoperire de la instituţiile care fac control, sau din parte politică
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a declarat, în ediţia de miercuri a emisiunii "Daily Income", că nu se poate face
o afacere cu carne alterată şi reambalată "fără să ai o acoperire de la instituţiile care fac control, sau din parte politică".
"E cert că 100 de adrese poate însemna 100 de firme. E o mega-afacere a unor oameni pe care nu poţi să îi numeşti decât hoţi, din toate punctele de vedere. Nu se poate face o asemenea afacere fără să ai o acoperire de la instituţiile care fac control sau din parte politică", a declarat Dragoş Frumosu.
Întrebat cum anume se poate proteja consumatorul de aceste ilegalităţi care îi pun sănătatea în pericol, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară a afirmat că, de multe ori, el preferă să cumpere carne din măcelăriile mici, din pieţe, unde nu există fizic un spaţiu de depozitare extins, deci nici riscul ca acea carne să fie ieşită din termen.
Anchetatorii fac percheziţii, miercuri, la peste 100 de adrese din Capitală şi din mai multe judeţe, în cazul unei reţele ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce ar fi livrat în magazine tone de produse din carne alterată.