Antena 3 CNN Actualitate Dragnea, despre Marian Burcea, fostul șef CNAS reținut de DNA

Dragnea, despre Marian Burcea, fostul șef CNAS reținut de DNA

<1 minut de citit Publicat la 15:39 01 Sep 2017 Modificat la 15:39 01 Sep 2017
o_1boun72pg1mbmvht11vsr2vhj48.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că nu l-a propus pe Marian Burcea la şefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

"Nu eu l-am propus pe domnul Burcea la CNAS. Asta nu înseamnă că am avut sau am o părere proastă despre dumnealui. Dar dacă anchetatorii au ajuns la această concluzie, să meargă pe această pistă. Nu există niciun fel de influenţă a mea în propunerea sau numirea domnului Burcea la Casa de Sănătate, dar mai mult nu vreau să comentez despre ce este în dosar pentru că nu ştiu. (...) Dacă este în referatul DNA, să investigheze să vedem ce află", a afirmat Dragnea, la Parlament.

Decizia premierului Mihai Tudose privind eliberarea lui Marian Burcea din funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu rang de secretar de stat, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Conform aceleiaşi decizii a şefului Executivului, Răzvan Teohari Vulcănescu, vicepreşedinte al CNAS, exercită atribuţiile preşedintelui până la numirea conducătorului instituţiei.

Marian Burcea a fost reţinut de procurorii DNA, alături de alte 13 persoane, a informat vineri DNA, printr-un comunicat de presă.

×
Etichete: Liviu Dragnea
x close