Medicul Radu Zamfir, victima accidentului aviatic din Apuseni, a spus că va rămâne unit cu "fire invizivibile" de toţi cei cu care s-a aflat în avion şi nu va ezita să urce din nou într-un aparat de zbor pentru a face un transplant.
"Toţi cei care am fost în această tragedie rămânem legaţi cu fire invizibile. (...) Eu nu pot să spun decât că am făcut tot ce a ţinut de mine, ba mai mult decât atât, pentru toţi cei care erau acolo", a spus medicul Radu Zamfir, marţi, într-un interviu exclusiv la Antena 3.
Întrebat ce a vorbit săptămâna trecută cu familia Aurei, studenta la Medicină moartă în urma căderii avionului, medicul a spus că a încercat să aducă puţină alinare familiei.
"În primul rând mi-am manifestat regretul pentru pierderea suferită, pentru că e foarte greu să-ţi pierzi un copil. Şi am încercat să aduc puţină alinare familiei", a spus medicul.
Totodată, doctorul a spus că nu regretă faptul că s-a urcat în avion şi, la nevoie, s-a arătat disponibil salvării vieţii oamenilor.
"N-ai cum să ştii lucruri din viitor. Nu aveam cum să-mi dau seama că se va întâmpla lucrul ăsta. Nu credeţi?", a răspuns dr. Zamfir.
Întrebat dacă s-ar mai urca în avion pentru o astfel de misiune, doctorul a spus afirmativ.
Pe 20 ianuarie, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.