Antena 3 CNN Actualitate Dr. Radu Țincu: La Pantelimon lipsește expertiza ATI. Cum știm că asistentele care au pus noradrenalină în perfuzii au procedat corect?

Dr. Radu Țincu: La Pantelimon lipsește expertiza ATI. Cum știm că asistentele care au pus noradrenalină în perfuzii au procedat corect?

A.I.
2 minute de citit Publicat la 22:52 14 Aug 2024 Modificat la 23:20 14 Aug 2024
Radu Tincu Antena 3 CNN Sf. Pantelimon
Radu Țincu a arătat, la Antena 3 CNN, că în cazul de la Sf. Pantelimon nu a fost solicitată opinia unui expert ATI. Sursă foto: Antena 3 CNN

Dr. Radu Țincu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă a arătat, la Antena 3 CNN, că în dosarul întocmit de procurori pentru omor după decesul unui pacient la spitalul Sf. Pantelimon nu există opinia unui specialist ATI.

El a mai opinat că, după intervenția asistentelor asupra dozajelor de noradrenalină administrate în salon, este îndoielnic că se mai poate stabili o relație de cauzalitate între decesul pacientului și acțiunile doctorițelor arestate preventiv.

"Trebuie să mai spunem un lucru: sunt absolut de acord că există un raport medico-legal, însă în acest moment la acest dosar nu există nicio expertiză tehnică a unui expert în Terapie Intensivă. Eu am înțeles faptul că cei de la Medicină Legală pot emite păreri despre orice tip de patologie. Însă dacă ar fi avut anumite suspiciuni, cred că cei de la IML ar fi trebuit să solicite părerea unui medic de Terapie Intensivă sau a mai multor medici, pentru a se pune de acord cu privire la efectele noradrenalinei (...)

Evident că atunci când decizi să oprești noradrenalina sau s-o înlocuiești cu alt vasopresor, este tocmai pentru că ai înregistrat anumite efecte adverse. Dacă (decesul) a fost provocat, conform referatului procurorilor, de scăderea dozei de noradrenalină - și înțeleg că s-au introdus, de către personal mediu, fiole de noradrenalină în perfuzii - putem să mai avem încredere că această cauzalitate este determinată doar de această scădere a noradrenalinei?

De unde știu eu cu exactitate dozele pe care asistentele le-au introdus sau dacă au introdus dozele corecte, dacă s-au administrat într-un ritm corect aceste substanțe? Deci, sunt foarte multe lucruri care încep să devină neclare în momentul în care acceptăm că acolo era un act medical realizat, oarecum, fără niciun fel de discernământ (...) Eu cred că asistenții medicali ar trebui să își cunoască foarte bine responsabilitățile și limitele de competență și trebuie să își respecte atribuțiile de asistent medical.

Dr. Radu Țincu: Un specialist în medicină legală nu poate să evalueze orice boală

În cazul de față, ne lipsește expertiza medico-legală realizată de experți în terapie intensivă. Cu toată respectul și cu toată simpatia pentru colegii noștri de la medicină legală, eu cred că în 2024 un medic, chiar și de medicină legală, nu poate să evalueze orice boală, de la creștet până la degetele de la picioare.

Este nevoie să ceară ajutorul unor experți în domeniile respective. Și acest lucru ne lipsește, pentru că dacă am fi avut o expertiză ATI, sunt absolut sigur că am fi avut mult mai multe elemente de claritate.

Ce avem, ca lipsă din legislație, este lipsa protocoalelor. Protocolul a fost cel care a rezolvat problema malpraxisului în Statele Unite, pentru că judecătorii din America spuneau că nu au cum să evalueze un medic dacă a greșit, pentru că n-au un protocol", a spus Radu Țincu la Antena 3 CNN.

×
x close