Antena 3 CNN Actualitate Dovada că muncitorii de la Oneşti au fost torturaţi înainte de a fi ucişi

Dovada că muncitorii de la Oneşti au fost torturaţi înainte de a fi ucişi

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 23:57 03 Mar 2021 Modificat la 00:36 04 Mar 2021
o_1evt3o7sk1rb81ttg89grg3nub.jpg

Familia uneia dintre victime, văzând cadavrul a lansat acuzaţii la adresa Poliţiei că l-ar fi împuşcat din greşeală pe unul din muncitori.

Cel mai bun specialist pe care îl are România, profesorul universitar doctor academician Vladimir Beliş, a analizat imaginile cu leziunile de pe trupurile muncitorilor ucişi la Oneşti.

"După parerea mea, este greu de presupus că sunt făcute cu arme de foc. Cel puţin dintr-un motiv, o armă de foc nu poate face orificii atât de grupate.

Eu nu aş merge pe ideea unor leziuni cu armă de foc. Pe de altă parte, medicul legist a învăţat să descrie dacă sunt orificii produse prin arme de foc si să facă discriminarea între orificii de intarare şi orificii de ieşire. Dacă ar fi fost armă cu gloanţe de bilă de cauciuc ele trebuiau să fie găsite.

Dacă e vorba de arme de foc cu glonţ, acela depinde de direcţie, dar cel puţin unul trebuia să afecteze coloana vertebrală. Este un ţesut compact care împiedică ieşirea glonţului din corp. Prezenţa unor gloanţe de război este, după părerea mea, exclusă", a spus pentru Antena 3 prof. dr. Vladimir Beliş.

Aspectul leziunilor sunt de arsură de gradul 1

Criminalul i-ar fi ars cu ţigara pe muncitori. Întâi i-a torturat apoi i-a ucis.

Întrebat de Mihai Gâdea, ce spun acele imagini despre personalitatea şi despre modul în care a acţionat monstrul, prof. dr. Vladimir Beliş a răspuns că este o brută sinistră pentru care omul nu are valoare.

"O brută, pentru care un om nu are nicio valoare. Cum să te gândeşti să recuperezi nişte bani torturând nişte oameni nevinovaţi. O brută sinitră, un criminal, am înţeles cu antecedente penale", a mai spus profesorul universitar doctor academician Vladimir Beliş.

×
x close