Antena 3 CNN Actualitate Două primării din Dâmboviţa şi Teleorman, prădate de hoţi în aceeaşi seară

Două primării din Dâmboviţa şi Teleorman, prădate de hoţi în aceeaşi seară

1 minut de citit Publicat la 15:31 10 Feb 2009 Modificat la 15:31 10 Feb 2009
Două primării din Dâmboviţa şi Teleorman, prădate de hoţi în aceeaşi seară
În Dâmboviţa nu trece luna, că se mai dă o spargere. Luni noapte, trei indivizi mascaţi au spart sediul primăriei din Lunguleţu. Au bătut şi apoi au legat paznicul, după care au fugit cu seiful. Când au văzut că e gol, cei trei mascaţi au încercat, fără succes să spargă şi primăria din Brezoaiele.
Cei trei bărbaţi, care purtau cagule, au intrat în primărie, l-au lovit pe paznic după care l-au legat. După ce s-au convins că bărbatul nu mai mişcă, cei trei indivizi au luat seiful şi s-au făcut nevăzuţi. După ce şi-a revenit, paznicul primăriei a reuşit să se dezlege şi a fugit imediat să ceară ajutor.
Când au vrut să vadă însă ce captură au prins, hoţii au avut o surpiză neplăcută. Seiful primăriei era gol. Nu s-au dat însă bătuţi. Au încercat sa spargă şi primăria din Brezoaiele. Dar cum ziua a început prost- ghinion şi aici. Alarma s-a activat, iar hoţii au luat-o la fugă fără să ia ceva.
Tot luni noapte, în Teleorman o altă primărie a fost spartă. Sediul administraţiei din Bujoreni a fost călcat de patru bărbaţi mascaţi. Aceştia au reuşit să plece cu 12.000 de lei din seif, banii reprezentând salariile angajaţilor.
Antena 3

×
x close