Municipalitatea din Timişoara a reabilitat un parc şi, după inaugurare, şi-a dat seama că toboganele pe care le-au instalat sunt periculoase pentru copii. Investiţia de aproape două milioane de euro se va duce astfel pe apa sâmbetei.
Mai multe spaţii de joacă din parc nu au autorizaţie de funcţionare iar altele sunt construite din materiale care pun în pericol siguranţa copiilor. Autorităţile speră ca firma care s-a ocupat de refacerea parcului să rezolve toate aceste probleme.
Parcul Copiilor din Timişoara a fost inaugurat la 1 iunie anul acesta, dupã o investiţie de 2 milioane de euro. La numai o lunã de la deschidere, reprezentantii OPC au sesizat o serie de nereguli. Toboganele sunt construite din inox, deşi ar trebui sã fie din plastic, caruselul de la intrare nu are autorizaţie de funcţionare, iar multe dintre jucãrii nu au instrucţiuni de folosire.
În urma unui control, inspectorii OPC au amendat primãria Timişoara cu zece mii de lei. Autoritaţile speră ca toboganele sã fie înlocuite gratuit de firma care le-a instalat.