Două maşini de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului care se întindea pe o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi. Flăcările erau însă prea puternice aşa că cei de la ISU Maramureş au suplimentat forţele de intervenţie.
La scurt timp după izbucnirea incendiului, acoperişul fabricii de încălţăminte s-a prăbuşit. Pompierii nu au reuşit să se apropie prea mult de clădire pentru că oricând exista riscul ca şi pereţii acesteia să se dărâme.
Furnizarea cu energie electrică şi gaz a fost întreruptă pentru a evita producerea unei explozii. Unul dintre pompierii care au intervenit pentru stingerea incendiului a ajuns la spital după ce s-a lovit la faţă cu un obiect metalic.
La locul incendiului au venit şi criminaliştii care au încercat să stabilească de la ce au izbucnit flăcările.
Un alt incendiu s-a produs în apropiere de Reşiţa. Trei hectare de vegetaţie au fost cuprinse de flăcări.
Focul a fost aprins intenţionat, dar s-a extins pentru că a fost lăsat nesupravegheat. Pompierii au reuşit să-l stingă înainte să cuprindă şi o pădure de brad aflată în apropiere.
Antena 3