Antena 3 CNN Actualitate Două grenade active au fost descoperite în Capitală

Două grenade active au fost descoperite în Capitală

<1 minut de citit Publicat la 14:03 21 Apr 2012 Modificat la 14:03 21 Apr 2012
Două grenade active au fost descoperite în Capitală
Foto: gamegate2k.com
Un bărbat care căuta fier vechi a găsit, sâmbătă, două grenade funcţionale, ambele defensive, în râul Colentina din Bucureşti, muniţia fiind preluată de pirotehnişti, care au dus-o într-un poligon, pentru a o detona, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.
   
După ce a găsit grenadele, bărbatul a anunţat o patrulă de jandarmi care, la rândul ei, a chemat pirotehniştii.
   
"O persoană a alertat o patrulă de jandarmi cu privire la faptul că ar fi găsit două grenade în apă, sub Podul Colentina. Jandarmii au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi pirotehniştii, care le-au preluat şi le-au dus într-un loc sigur", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.
   
Potrivit aceleiaşi surse, încă nu se cunoaşte provenienţa grenadelor, însă este cert că acestea nu sunt din al Doilea Război Mondial.
   
"Ambele grenade erau în stare de funcţionare, deşi erau vizibil corodate", a mai spus Niculae.



×
x close