Două femei din Dâmboviţa sunt acuzate de trafic de droguri de mare risc. Cele două au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să introducă mai multe telefoane mobile în penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni. Anchetatorii însă au mai multe înregistrări în care suspecţii vorbesc despre pachete cu heroină pentru deţinuţi. Stupefiantele ajungeau la iubitul uneia dintre femei. Bărbatul a fost condamnat pentru tâlhărie, dar se pare că se reprofilase în spatele gratiilor.
Timp de 8 luni cele două femei au fost urmărite pas cu pas. În tot acest timp, poliţiştii de la Crimă Organizată au strâns sute de probe împotriva lor. Cele care le-au pecetluit soarta au fost interceptările convorbirilor telefonice. Anchetatorii au înregistrat mai multe discuţii în care suspecţii îşi organizau afacerea.
Afacerea celor două femei a luat sfârşit noaptea trecută. Procurorii au aflat că cele două vor încerca să introducă mai multe telefoane mobile în penitenciar şi au organizat un flagrant.
Oficialii penitenciarului spun că în ciuda ingeniozităţii femeilor, în închisoare nu a intrat nimic ilegal în ultima perioadă. Chiar şi aşa, au sporit numărul şi duritatea măsurilor de combatere a traficului de droguri.
Dacă vor fi găsite vinovate, cele două femei de 20 şi 48 de ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, pentru trafic de droguri de mare risc.