Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Mureş a avut în noaptea de luni spre marţi două intervenţii din cauza greutăţii zăpezii îmbibate cu apă. Două acoperişuri din Miercurea Nirajului şi Sărmaşu de Câmpie s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii accentuată de ploaia care a căzut în ultimele ore, informează
Agerpres.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) 'Horea' al Judeţului Mureş, a anunţat luni că prima intervenţie, la Miercurea Nirajului, a fost anunţată în jurul orei 3.45, când acoperişul unei case s-a prăbuşit parţial, iar în cădere a distrus un branşament de gaz metan.
Potrivit ISU Mureş, deşi casa era locuită, în acel moment nu era nimeni acasă, iar din acest motiv nu există victime. Sursa citată a precizat că pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială, au reuşit închiderea gazului de la robinetul din curte şi au asigurat zona pentru a nu se produce vreun incendiu.
A doua intervenţie a ISU a fost la un acoperiş prăbuşit în Sărmaşu de Câmpie, tot din cauza greutăţii zăpezii, dar de această dată incidentul s-a produs la un fânar şi, de asemenea, nu s-au înregistrat victime.