Antena 3 CNN Actualitate Dosarul referendumului a ajuns fix la procurorul care l-a invalidat

Dosarul referendumului a ajuns fix la procurorul care l-a invalidat

<1 minut de citit Publicat la 20:36 04 Iun 2015 Modificat la 20:36 04 Iun 2015
radu.jpg
Dosarul pentru invalidarea referendumului din 2012 a ajuns din nou pe mâna aceluiaşi procuror care a făcut tot posibilul să închidă acest dosar: Camelia Sutiman de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui articol publicat pe blogul lui Radu Tudor (radu-tudor.ro), plângerile care au stat la baza acestui dosar, depuse de Constantin Creangă, au fost direcţionate către procurorul Camelia Sutiman. Timp de mai bine de un an de zile, din 2013 până în 2014, Sutiman nu a facut nimic în acest dosar, fapt care a ridicat serioase suspiciuni în privinţa impartialităţii sale. Asupra procurorului s-a depus o plângere la conducerea PICCJ. În urma plângerii, Sutiman s-a grabit să închidă dosarul pretinzând că nu există nici o dovadă pentru fraudarea referendumului prin infracţiuni săvârşite de membri CCR şi CSM.

După închiderea în mod suspect a dosarului, procurorul şef de secţie Camelia Sutiman are din nou acest dosar pe mână, scrie Radu Tudor.

 

 

×
TOP articole
x close