Dosarul
generalului în rezervă Nicolae Pleşiţă, fostul şef al
Departamentului de Informaţii Externe, este în fază avansată
de finalizare, a anunţat Ministerul Public, citat de Mediafax.
Pleşiţă este acuzat că ar fi fost implicat în angajarea
teroristului Carlos Şacalul pentru comiterea a şapte atentate,
ordonate de Nicolae Ceauşescu. Pentru a finaliza ancheta,
procurorul care se ocupă de caz, Dan Voinea, a cerut justiţiei
franceze o serie de documente, printre care şi rechizitoriul prin
care teroristul Carlos a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Actele au fost solicitate în urmă cu mai bine de doi ani, dar,
din cauza cercetărilor care se fac în ceea ce-l priveşte pe
Carlos, demersurile au fost întârziate.
În
urma investigaţiilor de până acum, Nicolae Pleşiţă ar fi
fost una dintre persoanele de contact ale teroristului în
România. Carlos, pe numele lui adevărat llici Ramirez Sanchez,
ar fi fost angajat să-l asasineze pe fostul şef al securităţii,
Mihai Ion Pacepa. Tot el ar fi pus la cale şi atentatul de la
redacţia din Munchen a postului de radio România Liberă, în
1981. Atunci, dintr-o eroare, n-au fost distruse birourile secţiei
române, ci ale celei cehe. Opt persoane au fost rănite.
De
asemenea, mai mulţi ofiţeri de Securitate fugiţi din ţară,
precum şi scriitorul Paul Goma, au fost la un pas de a fi ucişi de
Carlos. Aproximativ 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în
atentatele organizate de Carlos, în perioada 1973-1984, în
mai multe ţări. Cel mai cunoscut a avut loc la reuniunea OPEC de la
Viena, din decembrie 1975, când Carlos a luat ostatici 11
miniştri ai petrolului. Atacul s-a soldat cu trei morţi.
Primele
cercetări în privinţa legăturilor lui Carlos cu Securitatea
Română, din care făcea parte şi Nicolae Pleşiţă, au
început în 1990. Procurorul militar Dan Voinea a primit
responsabilitatea conducerii anchetei în cazul generalului
Nicolae Pleşiţă în ianuarie 1998.
Antena
3