Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care este judecat
fostul ministru de interne Mihai Chiţac, a fost retrimis marţi la
Parchetul militar, pentru refacerea urmăririi penale. Decizia a fost
luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca răspuns
la un recurs făcut de procurorii parchetului. În dosarul
mineriadei din iunie '90, Mihai Chiţac este acuzat că şi-ar fi
obligat subordonaţii să utilizeze armamentul din dotare asupra
manifestanţilor, acţiune în urma căreia două persoane şi-au
pierdut viaţa.
În
aprilie 2007, generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor
Athanasie Stănculescu au fost condamnaţi şi în dosarul
revoluţiei de la Timişoara, la
câte 15 ani de detenţie. Totodată, instanţa a admis plata de
către cei doi a unor despăgubiri către părţile civile implicate
în proces, în valoare totală de aproximativ patru
milioane de lei noi.
Antena3.ro