Dosarul
Mafia Caselor se află din nou, marţi, pe masa Tribunalului
Municipiului Bucureşti. Nouă dintre persoanele acuzate că fac
parte din reţeaua mandatarilor au făcut recurs, după ce vineri
instanţa a emis mandat de arestare pe numele lor. Instanţa
a emis, vineri, după mai bine de 7 ore de audieri, mandate de
arestare preventivă pe numele a nouă dintre cei 11 reţinuţi.
Patru dintre aceştia mai fuseseră arestaţi pentru fapte similare,
dar au fost eliberaţi în urmă cu două luni, la judecarea
recursului.
Mandatarii,
care acţionau în sectorul şase, au fost reţinuţi şi
audiaţi în urmă cu aproape o săptămână, sub acuzaţia
de fals, uz de fals şi înşelăciune. Şi asta, după ce
împotriva lor au fost depuse zeci de plângeri, iar la
percheziţii au fost confiscate peste 100 de cărţi de identitate şi
sute de acte de proprietate. Potrivit anchetatorilor, membrii
grupării ar fi vândut locuinţele mai multor persoane în
vârstă în baza unor procuri şi acte false.
În
acelaşi dosar al mafiei caselor, alte douăsprezece persoane, între
care şi doi funcţionari ai Primăriei Sectorului 5, au fost
reţinute, în cursul lunii mai.
Cei
doi funcţionari căutau bătrâni cu situaţii sociale precare.
Sub pretextul că vor să le aducă ajutoare de la autorităţile
locale, reuşeau să obţină de la aceştia actele de proprietate şi
de identitate. Pasul următor: vânzarea proprietăţilor. O
parte dintre cele 12 persoane au fost arestate preventiv, iar în
cazul celorlalţi instanţa a luat măsura obligării de a nu părăsi
localitatea pe perioada cercetărilor.
Potrivit
primelor evaluări, prejudiciul cauzat de mandatari se ridică la
peste 1 milion de euro.
Antena3