Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca în data de 19 martie dosarul în care procurorul general, Augustin Lazăr, solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie.
Purtătorul de cuvânt al instanţei din Alba Iulia, Cosmin Muntean, a anunţat luni că dosarul s-a reîntors la CA Alba Iulia, iar termenul de judecată stabilit este 19 martie.
La sfârşitul lunii ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că instanţa competentă să judece dosarul în care procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie este CA Alba Iulia. După ce, săptămâna trecută, hotărârea instanţei supreme a fost motivată, dosarul a fost trimis la Alba Iulia.
Augustin Lazăr a deschis un proces împotriva Ministerului Justiţiei la CA Alba Iulia, însă această instanţă a stabilit că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz. CA Alba Iulia susţinea atunci că procesul trebuie judecat la CA Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General. Ulterior, pe 12 decembrie 2018, CA Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul şi a trimis dosarul înapoi la CA Alba Iulia.
Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară - în acest caz ÎCCJ - a trebuit să rezolve conflictul de competenţă.