Curtea Supremă returnează DNA Târgu
Mureş şi dosarul în care judecătoarea Andreea Ciucă este
judecată pentru luare de mită. Judecătoarea a cerut refacerea
urmăririi penale, susţinând că ancheta a fost ilegală
pentru că ea nu a participat la percheziţii şi nu a beneficiat de
apărare în faza de urmărire penală. Judecătoarea Andreea
Ciucă, fost preşedinte al tribunalului Tîrgu Mureş, a fost
trimisă în judecată pentru luare de mită în decembrie
acum 4 ani.
Curtea Supremă a achitat-o iniţial, însă, în
urma contestaţiei procurorilor, dosarul se rejudecă. Decizia de
marţi poate fi atacată cu recurs la completul de nouă judecători
ai Instanţei Supreme. Dacă e confirmată, procurorii DNA trebuie să refacă întreaga urmărire penală.
Mai multe procese sonore au fost sau vor fi probabil întrerupte după ce instanţele au hotărât să trimită dosarele înapoi la procurori, fie ca să refacă ancheta, fie ca să lămurească anumite chestiuni care ţin de modul de lucru al procurorilor.
Dosarul Loteria în care este acuzat fostul vicepremier George Copos, a fost retrimis la Parchet, pe 23 octombrie, pentru refacerea urmăririi penale. Argumentul instanţei era că urmărirea penală a fost efectuată de o instituţie neabilitată, adică de DNA, din moment ce dosarul Loteria face referire la acte economice şi nu de corupţie.
În aceeaşi zi, judecătorii care analizau de peste un an acuzaţiile aduse omului de afaceri Dinu Patriciu în
dosarul "Rompetrol" au decis că ancheta trebuie refacută. Este rezultatul unei intervenţii a avocaţilor care au argumentat că procurorii au încălcat procedurile legale când au întocmit rechizitoriul în dosar.
Cu o săptămână înainte, magistratii au decis acelaşi lucru în
dosarul Zambaccian, în care era acuzat de corupţie fostului premier Adrian Nastase şi soţia sa, Dana Năstase. În acest dosar, cei doi au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, şantaj şi obţinerea de foloase necuvenite.
Pe 25 octombrie, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, se declara nemulţumită de restituirile dosarelor trimise pentru judecare instanţelor. Ea a solicitat DNA şi DIICOT o analiză asupra acestor cazuri. Mai mult, Kovesi afirma că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze aspectele, pentru că nefinalizarea respectivelor dosare afectează încrederea în actul de justiţie.
Antena 3