Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Ayahuasca. Fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean, trimis în judecată

Dosarul Ayahuasca. Fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean, trimis în judecată

3 minute de citit Publicat la 19:41 05 Mar 2020 Modificat la 19:41 05 Mar 2020
Dosarul Ayahuasca. Fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean, trimis în judecată
sursă foto: Captură Antena 3

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei trei sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, punerea la dispoziție a unui local pentru consumul ilicit de droguri, trafic de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de produse sau substanțe toxice.

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2017 şi până în 14 februarie 2019, inculpații au inițiat „o structură de crimă organizată”, care a acționat în România și în Spania, Olanda, Franța, Mexic, în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave privind operațiuni fără drept cu droguri. Ulterior, inculpaţii au cooptat şi alte persoane pentru a sprijini activitatea grupului, fiecare participant având un rol prestabilit, cu o arie de activități bine definită pentru fiecare din membrii grupării, notează procorurii.

„Astfel, în perioada 13-15 decembrie 2019, cetățeanul străin L.T.I.M. (cetățean britanic) urma să coordoneze în România, împreună cu Y.A.V., într-o locație ce urma să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ceai de ayahuasca. Ayahuasca este o băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – un drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor, ce se regăsește în tabelul anexa nr. 1 din Legea 143/2000”, se arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit acestuia, participanții trebuiau să plătească pentru evenimentul din România 550 de euro/persoană, dacă acceptau să fie cazați în camere pentru două persoane, sau 1.100 euro/persoană, dacă participantul dorea să fie cazat singur. Sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de organizator sau plătite cash la recepția clinicii.

Activitatea urma să se desfășoare în județul Dâmbovița, pe parcursul a 3 zile, dar avut loc o singură ceremonie, în data de 13 februarie 2019, în care participanții au consumat ceai de ayahuasca cu DMT, evenimentul fiind întrerupt de percheziția efectuată de oamenii legii.

„Inculpata Y.A.V. a deținut și a efectuat operațiuni privind circulația unor produse și substanțe toxice fără drept, cunoscând faptul că ceaiul de ayahuasca pe lângă DMT are în conținutul său și Arsen, Aluminiu și Mercur peste limita maximă admisă pentru preparatul pe care l-a administrat participanților la ceremonii și și-a asumat administrarea către fiecare participant a unei cantități de aproximativ 30 ml pe sesiune, considerând, fără nici un temei științific, că administrarea acestei cantități, o dată pe lună sau la intervale de 3 luni, 6 luni sau 1 an, nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea consumatorilor. Activitatea desfășurată de inculpata Y.A.V. de a organiza ceremonii cu caracter spiritual cu scopul real al consumului de droguri de mare risc a fost susținută în același mod de inculpatul O.G.M. cu care se află într-o relație consimțită de mai mulți ani, trăind și gospodărindu-se în comun în același imobil, context în care cei doi au deținut şi au desfășurat operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept şi au pus la dispoziția consumatorilor de droguri un loc amenajat special pentru consumul ilicit de droguri”, se mai arată în comunicat, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, Gelu Oltean a efectuat operațiuni privind circulația unor produse și substanțe toxice fără drept și și-a asumat împreună cu ceilalți inculpați administrarea respectivelor substanţe participanților la ceremoniile organizate.

Procurorii susțin că britanicul a coordonat, în calitate de șaman, ceremoniile la care s-a băut ceai de ayahuasca și a facilitat cumpărarea de substanțe – frunze şi rezină cu conținut de DMT.

„Pentru a acredita ideea că activitatea desfășurată în cadrul ritualurilor tradiționale cu ayahuasca avea ca scop principal realizarea unor proceduri terapeutice pentru tratarea diverselor afecțiuni de care sufereau participanții sau, în mod secundar, așa cum au declarat unii dintre participanți, avea caracter recreativ pentru redobândirea echilibrului psihic și emoțional, precum și faptul că activitatea a avut caracter legal, inculpații au invocat o opinie juridică transmisă la solicitarea lor de o anume casă de avocatură și comunicări scrise purtate cu diferite instituții ale statului”, mai arată procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Dâmbovița.

×
x close