Doar două din cele peste 4.000 de dosare ale Revoluţiei mai sunt în lucru la Parchetul General.
Într-unul dintre dosare, aflat la Secţia Parchetelor Militare sunt cercetate împrejurările în care au murit sau au fost răniţi participanţi la Revoluţie din Timişoara, Bucureşti, Braşov, Constanţa, Slobozia şi Reşita.
La dosar lucrează trei procurori, care aproape au finalizat studierea celor 1.000 de volume.
Celălalt dosar se află la Secţia de Urmărire Penală, iar de finalizarea lui se ocupă trei procurori.
Peste 41.000 de martori au fost audiati în dosarele Revoluţiei.
Pentru evenimentele din decembrie 1989, parchetele militare au trimis în judecată aproape 250 de inculpaţi. Printre ei se află şi 38 de ofiţeri.
Antena 3