Cele 67 de persoane au fost reclamate, pe 8 iulie, de către directorul Insitutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR), Stejărel Olaru, împreună cu luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv (foto).
Soluţia procurorului de neîncepere a urmării penale (NUP) va fi contestată de IICCR, care consideră că procurorii se folosesc de încadrări juridice eronate pentru a refuza să lucreze în dosarele privind crimele şi abuzurile Securităţii. "În opinia noastră, aceştia se fac părtaşi la ele", se arată într-un comunicat al IICCR.
Potrivit Institutului, răspunderea penală pentru faptele respective nu poate fi considerată prescrisă "întrucât la data săvârşirii lor şi până în prezent au existat împrejurări care au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale".
Vasile Paraschiv susţine că a fost supus timp de peste 25 de ani unei represiuni sistematice exclusiv din motive politice.
Antena3.ro