Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 4 va decide miercuri dacă admite cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanţa le va stabili la finalul procesului.
La termenul de marţi al procesului în care sunt judecaţi cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - avocaţii au cerut introducerea în proces a statului român, pentru că bunurile inculpaţilor nu acoperă daunele pe care le cer persoanele vătămate.
Avocaţii au explicat că statul român nu şi-a îndeplinit rolul constituţional de apărare şi protejare a cetăţenilor săi, prin faptul că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea tragediei de la Colectiv. În plus, nu a fost gestionată situaţia răniţilor, astfel încât mai multe persoane au murit după incendiu, deoarece nu au primit îngrijirile necesare sau a fost întârziată trimiterea lor în străinătate.
Tot acum, un consilier juridic de la Ministerul Afacerilor Interne a cerut sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la articolele 43, 44 şi 45 din Codul de procedură penală, care se referă la reunirea cauzelor. Concret, MAI se opune ca acest dosar să fie unit cu dosarul aflat la Tribunalul Bucureşti în care este judecat fostul primar Cristian Popescu-Piedone. Atât procurorul de şedinţă, cât şi avocaţii victimelor s-au opus acestei solicitări.
Judecătorul care se ocupă de acest caz a anunţat că se va pronunţa miercuri pe cererea de introducere a statului român în proces şi în cazul excepţiei ridicate de MAI. De asemenea, magistratul va decide şi dacă trimite dosarul Colectiv la Tribunalul Bucureşti.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
Dosarul a fost trimis în instanţă de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfăşurat în camera preliminară.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire, suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.