Dorel Săndesc, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, a jucat alături de căluşari, îmbrăcat în port tradiţional, în localitatea natală, Orăştioara de Sus, din Munţii Orăştiei. „Priviți, ascultați și vă bucurați si voi de aceste nestemate ale sufletului românesc", a spus el.
„Crăciun românesc. Sărbători fericite tuturor din Valea Dacilor, Orăştioara de Sus, Munţii Orăştiei! Aici de Crăciun tradiţiile sunt păstrate şi fiecare casă, fiecare suflet, oricât de necăjit, are parte de ele: Steaua (copii mici din ciclul unu şcolar), Irozii (ciclul doi) şi Căluşarii (ficiorii). Ne-am bucurat şi noi de ele, în casa părintească, împreună cu neamuri, vecini, prieteni din copilărie, liceu, facultate, colegi de profesie si alţi prieteni cu care viaţa ne-a binecuvântat, Primăria comunei noastre, Asociaţia ,,Valea Dacilor”. Mândru să port hainele ţărăneşti ale lui tata-fie iertat- am jucat alături de căluşari, conform tradiţiei", a scris Dorel Săndesc, pe Facebook.
Medicul a povestit cu a decurs ziua alături de colindătorii de la Mănăstirea Oașa.
Ziua a fost îmbogățită, înnobilată, de prezența grupului de colindători de la Mănăstirea Oașa (35 de tineri) și a mentorului lor, Părintele Iustin- cel care chiar azi a preluat misiunea de stareț al Mănăstirii Nicula- împreună cu starețul actual de la Oașa, părintele Silvan, părintele David, părintele Andrei -starețul mănăstirii de la Hapria- și a altor părinți
Ziua a început minunat în bisericuța din satul nostru, unde colindătorii din Oașa au participat la Sfânta Liturghie și au colindat credincioșii prezenți la slujbă.
Priviți, ascultați și vă bucurați si voi de aceste nestemate ale sufletului românesc! În zilele Sărbătorii nașterii Domnului Isus Hristos, să deschidem ușa staulului sufletului nostru, cel care fără credință este atât de sărăcăcios, întunecat, plin de animalitate, pentru a o primi pe Maica Sfântă, ca să îl nască pe Isus în el- și astfel sufletul nostru să se umple de lumină, daruri și Har! Doamne ajută! La mulți ani", a scris medicul pe Facebook.