Un parlamentar vrea să oblige comercianţii şi agricultorii să doneze alimentele nevândute în loc să le distrugă, potrivit Libertatea.ro.
Românii aruncă la gunoi peste 2,2 milioane de tone de mâncare anual, arată estimările Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
”Este un fenomen îngrijorător această risipă de alimente care ia amploare pe zi ce trece. Nu se poate ca milioane de tone de alimente să fie aruncate la gunoi, iar mii de oameni să moară de foame, pentru că nu au bani cu ce să își cumpere mâncare. Trebuie să intervenim pentru a stopa această risipă”, a spus deputatul PMP Petru Movilă, cel care va iniția o lege în acest sens.
Potrivit proiectului, alimentele care mai au șapte zile până la expirarea termenului de valabilitate vor fi scoase la vânzare la jumătate de preț, iar pe măsură ce se apropie scadența pentru expirarea produsului prețul va fi redus cu până la 80%.
De asemenea, se are în vedere și înființarea așa numitelor ”Bănci de alimente”, pentru a fi depozitată mâncarea de la cei care le donează.