Canalul lui Donald Trump nu poate încărca noi clipuri video nici transmite live pentru cel puțin șapte zile, perioadă ce poate fi extinsă, a precizat YouTube într-un comunicat de de presă, transmite Reuters.
Pagina de start a canalului Trump prezenta un videoclip vechi de o lună al şefului statului care punea la îndoială procesul electoral prezidenţial din noiembrie şi care a înregistrat aproximativ 5,8 milioane de vizionări.
Suporterii lui Trump au atacat miercurea trecută Capitoliul american, încercând să împiedice certificarea președintelui ales Joe Biden de către Congres. Trump, care a contestat validitatea victoriei lui Biden la prezidențiale. Inițial, Trump și-a lăudat suporterii, dar, ulterior, a condamnat violențele.
După incident, Twitter și Facebook au blocat conturile lui Trump și au eliminat conținuturile care sprijineau asaltul de miercuri, iar Amazon a scos de pe serverele sale Parler, o platformă de socializare folosită de mulți suporteri ai lui Trump.