Noi
dezvăluiri în cazul convorbirilor înregistrate dintre
Omar Hayssam şi procurorul Ciprian Nastasiu. Jurnaliştii de la
Gardianul au descoperit că în dialogul dintre cei doi apare un
persoanj denumit ?domn
profesor". Jurnaliştii
demonstrează că personajul despre care cei doi vorbesc, folosind un
nume de cod, este chiar preşedintele Traian Băsescu. Hayssam
face referire la preşedintele Traian Băsescu în momentul în
care îi vorbeşte procurorului Ciprian Nastasiu despre
scandalul izbucnit în România după dispariţia sa.
Sirianul se declară convins că şeful statului va găsi o soluţie
pentru a ieşi din acest impas. Spune Hayssam ?aici
e profesor, ştie ce face".
Din
acel moment, Nastasiu şi Hayssam îi spun preşedintelui doar
?domnul profesor".
Convorbirea este înregistrată
pe 22 iulie 2006, la două zile după ce Băsescu ceruse demisiile
şefilor serviciilor secrete.
?Pe
scena politică vrea să o
folosească. Dar, părerea mea, cum a procedat profesorul foarte
bine, că a sărit la gâtul lor chiar dacă şi-a sacrificat
nişte oameni pe care, în afară de şeful dumneavoastră,
meritau ei.", spune Hayssam.
La
o zi după demisiile lui Gheorghe Fulga, Radu Timofte şi Virgil
Ardelean, a renunţat la funcţie şi Ilie Botoş, până atunci
şeful lui Nastasiu.
Cele mai grave referiri ale lui Omar Hayssam
legate de ?domn profesor"
apar tot în cursul unor convorbiri din 22 iulie 2006. Sirianul
spune ?(...)
nu voi scoate capul până
nu discut cu dumneavoastră şi dacă aveţi vreo indicaţie de la
domn profesor, altfel nici un fel de problemă".
O
alta frază probabil face referire, fie la israelieni, cărora
Hayssam le promisese că îi va ajuta să recupereze din Siria
osemintele spionului-simbol Elia Cohen, fie la români care îi
ceruseră dezvăluiri:
?Puţin
mă interesează de ei. Eu mă bazez pe partea asta, nu mă bazez pe
ei. Mă bazez pe domnul profesor, nu mă bazez pe ei. "
Conversaţie
Omar Hayssam - Ciprian Nastasiu
sursa:
Gardianul
Antena 3