La mai puțin de un an și jumătate de când și-a pierdut tatăl, un alt necaz a lovit familia Mihaelei Rădulescu. Cumnata ei și totodată cea mai bună prietenă și-a luat rămas bun de la părintele ei, scrie
libertatea.ro. Mihaela Rădulescu și Anca Rădulescu nu sunt doar rude, ci și foarte bune prietene. De profesie make-up artist, soția fratelui ei este femeia care, de ani buni, se ocupă ca vedeta să arate excelent atunci când merge la evenimente, apare la emisiuni sau este protagonista unor shooting-uri pentru diverse reviste. Cumnata vedetei trece prin cele mai grele momente din viața ei. “Tata s-a dus într-o lume mai bună. Și vreau să cred că acum începe pentru el liniștea, odihna și timpul pentru a avea deplin grijă de mine, așa cum a avut mereu. Mulțumesc pentru tot, tata. Te las cu îngerii, în inima mea vei fi veșnic viu. Te iubesc”, a scris Anca pe o rețea de socializare.