Societatea de Medicină Internă a anunțat că prof. dr. Dan Olteanu a încetat din viaţă.
„Pios omagiu Profesorului Doctor Dan Olteanu, acum, când Destinul sau l-a mutat într-o STEA!
O STEA ce nu se va stinge niciodată și va lumina mai departe, destinele atâtor generații!
Profesorul Dan Olteanu, șeful Disciplinei de Medicină Internă din cadrul Spitalul Universitar din București, a fost fondatorul școlii moderne de Medicină Internă de peste patru decenii, un mentor desăvârșit pentru generații întregi de studenți și medici, fascinați de talentul sau profesional și didactic.
A fost creatorul Secției de Gastroenterologie din Spitalul Universitar.
Cuvintele sunt prea puține și prea sărace pentru a exprima întreaga noastră recunoștiință, a medicilor pe care i-a format cu o rară competență, cu o mare răbdare și cu o totală dăruire; a sutelor de studenți cărora le-a conturat devenirea, a miilor de pacienți cărora le-a dăruit zile și ani....
Ne închinăm cu profund respect în fața personalității sale și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i ocrotească veșnicia!
Lumina lină, Domnule Profesor!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Societății Române de Medicină Internă.
De alftel, şi Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunţat cu profund regret trecerea în neființă a Prof. Dr. Dan Olteanu, reputat internist și gastroenterolog, creator de școală medicală, șef de clinică în Spitalul Universitar București.
''Ne vom aminti mereu erudiția, modestia și noblețea sufletească a Profesorului''.