Garda Financiară şi OPC-ul sunt inamicii naturali ai oricărei specii de patron de magazine. De spaima aceasta au profitat doi tineri din Bucureşti, care au falsificat o legitimaţie şi s-au pus pe controale.
Cei doi i-au ameninţat pe patroni cu amenzi fictive, la schimb cu o mică atenţie.
O legitimaţie falsă, un aer sobru şi mult talent actoricesc. De-atât au avut nevoie cei doi, pentru a le da fiori reci patronilor de magazine.
Dacă pentru metoda Maradona, hoţii se maschează în poliţişti, cei doi tineri au implementat o metodă pur românească.
Chiar şi aşa, au reuşit să sperie vânzătoarele unui magazin. Acestea le-au dat 100 de lei, doar-doar le vor lăsa în pace. La alt magazin, însă, falşii inspectori OPC l-au întâlinit pe veritabilul patron cinstit. Acesta a încercat să cheme Poliţia, după care i-a urmărit pe cei doi tineri.
Într-un final, aceştia au fost prinşi de poliţişti.
Observator