Marian Pintilei, șef de post în comuna Albești și soţia sa Simina Pintilei, agent de poliție la Poliția Municipiului Botoșani, se aflau în localitatea Albești, în apropierea unei secții de votare.
La un moment dat, au observat pe drum o femeie care striga după ajutor. Casa vecinei a fost cuprinsă de flăcări.
Cei doi soţi nu au stat pe gânduri şi au pornit imediat la imobilul care ardea
Ușa fiind încuiată, polițistul a fost nevoit să spargă un geam, reușind astfel să pătrundă în interior, unde au găsit o femeie în vârstă de 53 de ani, întinsă pe podea, aflată în stare de inconștiență.
Marian Pintilei a reușit să o scoată pe femeie din locuință și împreună cu soția sa i-au aplicat manevre de resuscitare, până la sosirea ambulanței.
"Femeia fost transportată la spital, iar în prezent starea sa este bună. Felicitări soților Pintilei! Merită să îi cunoașteți!”, informează Poliţia Română care i-a felicitat pe Facebook pe cei doi soţi pentru gestul lor.