La postul public de radio, care a fost suspendat, exista un departament de limba română.
Cei doi conaţionali care lucrau aici de peste 25 de ani nu pot crede că au fost concediaţi.
Informaţia a fost prezentată în ediţia de miercuri a emisiunii La ordinea zilei, de la Antena 3.
Guvernul conservator al Greciei a anunţat, marţi, că va închide temporar posturile publice de televiziune şi radio, din cauza crizei financiare, în pofida opoziţiei înverşunate a sindicatelor şi a unor parteneri din coaliţia guvernamentală.
Televiziunea publică din Grecia, a cărei difuzare a fost întreruptă marţi seară de guvernul de la Atena, continua să emită miercuri dimineaţa pe internet şi pe un post local privat închiriat de la partidul comunist.
Între timp, miercuri dimineaţă, sindicatele jurnaliştilor eleni au declanşat o grevă de protest de 24 de ore în toate mijloacele de informare în masă, în semn de protest faţă de închiderea posturilor publice de radioteleviziune ERT.