Două fetițe pufoase, orfane la numai 2 luni de viață, au ajuns în cursul zilei de 30 martie în grija echipei sanctuarului AMP Libearty. Micuțele ursulice au fost găsite de un bărbat lângă o casă din Biertan, județul Sibiu.
Erau singure, înfometate și extrem de speriate! În zadar a așteptat-o omul pe mama urs...aceasta nu a venit, deși micuțele au strigat-o neîncetat.
Pentru a le feri de pericole, să cadă pradă câinilor sau altor animale din zonă, omul le-a lăsat peste noapte în curtea lui, sperând că ursoaica va apărea. Nu a apărut nici peste noapte și nici a doua zi.
Văzând că cei doi pui sunt slăbiţi, deshidrataţi, iar viața lor era în pericol și pentru că nu aveau nicio șansă singuri, omul a decis să sară în ajutorul lor.
Datorită unei bune colaborări cu președinta Asociației Prietenii Berzelor, din Sibiu, micuțele au ajuns la timp în grija echipei sanctuarului și a medicului.