Antena 3 CNN Actualitate Doi muncitori din Constanţa, prinşi sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit

Doi muncitori din Constanţa, prinşi sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit

<1 minut de citit Publicat la 16:03 17 Mai 2012 Modificat la 16:03 17 Mai 2012
Doi muncitori din Constanţa, prinşi sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit
Foto: Agerpres
Doi muncitori care lucrau la fundaţia unui imobil din Constanţa au fost prinşi sub un mal de pământ, joi după-amiază.  Unul dintre ei şi-a pierdut viaţa, în timp ce al doilea muncitor a fost scos în viaţă de către pompieri şi transportat la spital.   

Potrivit primelor informaţii, cei doi muncitori nu erau echipaţi corespunzător şi nici nu purtau cască de protecţie.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa susţin că una dintre victime a fost acoperită în totalitate de pământul surpat, în timp ce al doilea bărbat a fost acoperit de pământ până la brâu, informează Mediafax.
   
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale ISU, ale Ambulanţei şi ale Poliţiei, iar echipele de intervenţie i-au scos pe cei doi după aproximativ 30 de minute.
   
Primele informaţii de la faţa locului arată că incidentul, care a avut loc pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanţa, s-ar fi produs din cauza unei conducte care s-a spart, iar apa scursă a dus la surparea malului de pământ.
   
În acest caz vor fi declanşate anchete de către Poliţie, Parchet şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
 



×
Etichete: muncitori santier
x close