Antena 3 CNN Actualitate Doi iubiţi din Buzău, amândoi profesori, cumpărau droguri cu criptomonede şi le vindeau, prin dealeri, tinerilor din oraş

Doi iubiţi din Buzău, amândoi profesori, cumpărau droguri cu criptomonede şi le vindeau, prin dealeri, tinerilor din oraş

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:11 26 Sep 2023 Modificat la 12:29 26 Sep 2023

Potrivit unor surse, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, este din Buzău şi este profesor de economie, comerţ, calitatea produselor şi serviciilor la două licee, unul în Buzău, altul în Pătârlagele, în timp ce iubita sa, în vârstă de 38 de ani, lucrează la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Buzău.

Cei doi ar fi, potrivit aceloraşi surse, liderii grupării de traficanţi de droguri. Ancheta procurorilor DIICOT a arătat că, cel puţin până în acest moment, traficul de droguri nu s-ar fi desfăşurat în cadrul liceelor.

Citeşte şi: Copii de personaje importante cu droguri. De unde făceau rost de substanțe interzise tinerii săltați și cine îi învăța să le prepare

"La data de 26 septembrie a.c., polițiști Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, efectuează 26 de percheziții domiciliare, în județele Buzău, Vrancea, Brăila și Teleorman, într-o cauză  privind săvârșirea infracțiunilor  de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, mai mulți bănuiți, din județul Buzău, ar fi achiziționat, de la persoane din județele Vrancea, Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că drogurile ar fi fost comandate prin intermediul unor aplicații online criptate, iar plata s-ar fi realizat prin transferuri în echivalentul unei criptomonede.

Distribuția și vânzarea ulterioară a drogurilor ar fi avut loc fără ca persoanele să se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie și coordonatele GPS ale locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul tranzacției.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău vor fi conduse 25 de persoane, în vederea audierii.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și Brașov și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi judeţene Buzău, Vrancea, Brăila, Teleorman și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se arată într-un comunicat al DIICOT.

×
x close