Doi italieni au fost prinşi în timp ce încercau să scoată ilegal din ţară un copil de trei zile. Cei doi sunt audiaţi de ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate şi de procurorii DIICOT Bacău. Autorităţile cred că italienii fac parte dintr-o reţea de traficanţi de copii.
Garnero Sandra Candelaria, de 45 de ani şi Sparagna Giovanni, de 57 de ani
au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cei doi sunt acuzaţi de trafic de minori, fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.
În martie 2011, cei doi italieni au convenit cu Adelina Mihai, însărcinată în luna a noua, ca, după naşterea bebeluşului, acesta să fie înregistrat pe numele lor.
În acest fel, identitatea reală a părinţilor
nu ar fi fost menţionată în acete de stare civilă ale copilului, informează
Mediafax.
Italienii au falsificat apoi documentul de identitate al italiencei Garnero Sandra Candelaria, prin aplicarea peste fotografia reală a acesteia a fotografiei Adelinei Mihai.
La data de 5 martie, Adelina Mihai a fost internată într-o clinică privată din municipiul Bacău. Aceasta a folosit la internare actul de identitate falsificat, pentru a convinge personalul medical că persoana internată este Garnero Sandra Candelaria. La externare, în 8 martie, copilul a fost înregistrat pe numele celor doi cetăţeni italieni.
În urmă cu o zi, italienii au încercat să iasă din ţară împreună cu nou născutul, însă au fost prinşi de autorităţi.