Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați să intervină, astăzi, în jurul orei 19.30, atunci când oamenii au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că cei doi frați s-au înecat în Balta Inului.
La fața locului au ajuns pompierii, scafandri, medici și chiar elicopterul SMURD.
Cei doi frați au fost aduși la mal, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare. Timp de aproximativ două ore, medicii și paramedicii SMURD au încercat să îi readucă la viață pe cei doi, însă toate eforturile au fost în zadar.
Cei doi au fost declarați decedați în jurul orei 20.40.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care cei doi frați au murit înecați în Balta Inului din Mangalia.
Potrivit unor surse, cei doi bărbați, în vârstă de 48, respectiv 50 de ani, sunt chiar proprietarii bălții. Bărbatul de 48 de ani, care se afla la pescuit, s-ar fi electrocutat la un moment dat, iar apoi s-ar fi înecat. Bărbatul de 50 de ani, aflat în apropiere, a încercat să îl salveze, însă s-a înecat și el.