Antena 3 CNN Actualitate Doi foşti angajaţi ai CNI sunt plătiţi pentru funcţii pe care nu le mai deţin

Doi foşti angajaţi ai CNI sunt plătiţi pentru funcţii pe care nu le mai deţin

1 minut de citit Publicat la 10:34 13 Oct 2008 Modificat la 10:34 13 Oct 2008
Doi foşti angajaţi ai CNI sunt plătiţi pentru funcţii pe care nu le mai deţin
Nu mai au mandat pentru funcţiile datorită cărora au fost desemnaţi în cadrul Consiliului Naţional de Integrate. Cu toate acestea, sunt încă remuneraţi la fel ca şi restul membrilor acestei insituţii. Este vorba despre Ionel Chiriţă şi Constantin Zaharia Lefter, scriu jurnaliştii de la Gândul.
Constantin Zaharia Lefter a fost ales în cadrul Consiliului Naţional de Integritate în calitate de angajat al Ministerului Justiţiei. Înainte a fost consilier al fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, dar a părăsit postul după numirea lui Cătălin Predoiu în fruntea instituţiei.
În prezent nici măcar nu mai este angajat al Ministerului, dar continuă să activeze în cadrul Consiliului Naţional de Integritate. Lefter susţine că are obligaţia de a-şi duce pînă la capăt mandatul care i-a fost încredinţat şi invocă legea în sprijinul său. Potrivit acesteia, mandatul de membru CNI se pierde doar prin demisie sau prin revocare pentru neîndeplinirea atribuţiilor. Textul de lege este însă ambiguu şi lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte modul în care o persoană mai poate reprezenta interesele instituţiei care l-a desemnat în CNI atunci când nu mai este angajat al instituţiei respective.
Constantin Lefter nu este singurul membru al CNI aflat în această situaţie. Ionel Chiriţă a fost inclus în cadrul instituţiei în calitate de preşedinte al Asociaţiei Oraşelor. Fost primar al oraşului Hârşova, între timp nu a reuşit să obţină un nou mandat de edil. Ceea ce nu-l împiedică să activeze în continuare în cadrul CNI, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Oraşelor din România. Nu vrea să renunţe la mandat întrucât susţine că decizia privind menţinerea sa în funcţie în cadrul CNI revine Asociaţiei Oraşelor din România.
Faptele sesizate de jurnaliştii de la Gândul sunt cu atât mai grave cu cât rolul Consiliului Naţional de Integritate este acela de a monitoriza activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie aflată deja sub lupa Comisiei Europeane, din cauza dificultăţilor întâmpinate pentru punerea sa în funcţiune.
Antena3

×
x close