Antena 3 CNN Actualitate Doi bărbați împușcați, găsiți pe un câmp lângă Târgoviște

Doi bărbați împușcați, găsiți pe un câmp lângă Târgoviște

1 minut de citit Publicat la 23:10 26 Oct 2017 Modificat la 23:10 26 Oct 2017
o_1btd41mc48m35upreone1h7f8.jpg

Doi bărbaţi au fost găsiţi joi împuşcaţi pe un câmp, la Nisipuri, în apropiere de Târgovişte. Prima ipoteză ar fi cea a unui asasinat, urmată de un accident de vânătoare. Procurorii ar înclina spre prima variantă.

''Pe un câmp au fost găsite cele două persoane decedate. Nu putem spune ce fel de armă a fost folosită, cercetările se fac de către poliţişti şi procurori'', a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae. 

Cei doi bărbaţi au 40 de ani şi, respectiv, 49 de ani. 

Un trecător a văzut trupurile şi a alertat Poliţia. Cercetările sunt în desfăşurare pentru a se stabili ce s-a întâmplat. 

Potrivit localnicilor, una dintre victime a fost împușcată în cap, iar cealaltă în abdomen. Unul dintre bărbați era consilier local în comuna Răzvad și se numea Gheorghe Ifrim, iar celălalt se numește Ion Neagu.

Cei doi ar fi fost la cules de varză, cadavrele au fost găsite la aproximativ 300 de metri de mașina cu care veniseră, potrivit jurnaliștilor locali.

Viceprimarul comunei , unde locuiau cele două victime, spune că Gheorghe Ifrim ar fi vorbit la telefon cu un prieten, iar acesta din urmă ar fi auzit replica ”vă dau pe mâna poliției”, ceea ce ar putea indica un conflict, posibil cu braconieri.

”Era colegul nostru din 2012. Nici nu avem cuvinte. Din câte știm noi, avea armă de vânătoare. Era terenul unde avea cultivată varză, era cu angajatul lui. Am înțeles că a sunat un prieten și i-a spus că erau câțiva braconieri. Sunt zvonuri, nu știu” a spus Ionela Șerban, viceprimarul comunei Răzvad. 

”Efectuăm cercetări în continuare, am efectuat cercetarea la fața locului, urmează să securizăm câmpul infracțional și să continuăm mâine cercetările. Se pare că arma folosită nu este de calibru mare” a spus procurorul de caz.

×
x close