Duminică
se împlinesc doi ani de când marele politolog Silviu
Brucan a încetat din viaţă. O personalitate marcantă, Silviu
Brucan a fost unul dintre semnatarii „Scrisorii celor şase”, un
„manifest” care atrăgea atenţia marilor state despre situaţia
din România. A făcut şi o profetie, ajunsă celebră, imediat
după revoluţie- „Pentru a deprinde democratia, romanii vor avea
nevoie de 20 de ani", spunea Silviu Brucan.
Silviu
Brucan s-a născut la
Bucuresti, pe 18 ianuarie 1916, sub numele Saul Bruckner. Numele de
Silviu Brucan l-a luat ulterior fiind doar rezultatul unui compromis
cu regimul comunist. În septembrie 1944 a fost numit secretar
general de redacţie la ziarul Scânteia. A fost ambasadorul
României în SUA, ăn 1955, si la Organizaţia Naţiunilor
Unite, între 1959 şi 1962.
În momentul in care
Ceausescu a fost numit secretar general al Partidului Comunist Roman,
Brucan a vrut sa demisioneze din Guvern şi să ramână
profesor la universitate. În urma unor declaraţii făcute
împotriva regimului ceauşist, a fost pus însă sub
urmarire si trimis in domiciliu fortat in 1987. Un an mai târziu,
lucru rar întâlnit la acea vreme, Silviu Brucan a primit
o viză pentru Statele Unite, unde a petrecut şase luni.
A
urmat, în martie 1989, cel mai renumit demers anticeauşit,
„Scrisoarea celor şase”. Un „manifest”, ce a fost publicat
de Europa Liberă şi BBC în ziua de 11 martie 1989, în
care Brucan, Gheorghe Apostol, initiatorul documentului, Corneliu
Mănescu şi alţii atrăgeau atenţia marilor democraţii ale lumii
asupra situaţiei din România.
Imediat
după revoluţia din 1989 Brucan a fost membru în FSN. În
această calitate el a rostit expresia „stupid people”,
motivând-o astfel: „Pentru a deprinde democraţia, românii
vor avea nevoie de 20 de ani”. Aceasta „profetie” i-a atras
porecla de Oracolul din Dămăroaia, cartier bucureştean unde acesta
a avut domiciliu forţat în ultimii ani ai comunismului.
Brucan a scris mai multe volume de politologie şi
publicistică printre care „De la capitalism la socialism şi
retur” în 1998 sau „România în derivă”, în
anul 2000.
Antena 3