Antena 3 CNN Actualitate Documente SRI: Vîntu s-ar afla în spatele falimentării controlate a Petromservice

Documente SRI: Vîntu s-ar afla în spatele falimentării controlate a Petromservice

1 minut de citit Publicat la 07:29 27 Sep 2011 Modificat la 07:29 27 Sep 2011
Documente SRI: Vîntu s-ar afla în spatele falimentării controlate a Petromservice
Foto: Intact Images
Sorin Ovidiu Vîntu s-ar afla în spatele falimentării controlate şi voite a Petromservice iar o mare parte din bani a ajuns la el. La această concluzie duc două documente incendiare ale SRI şi ale Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Spălarea Banilor, citate de ziarul Adevărul.

"Administratorii PSV Company, fosta societate Petromservice (al cărui preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost Liviu Luca), au falimentat această societate în mod voit şi controlat", se arată într-un raport confidenţial al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor . Acesta precizează că banii companiei au ajuns pe mâna lui Sorin Ovidiu Vântu, fiind transferaţi către societăţi din Cipru în spatele cărora se afla omul de afaceri.

Autorii raportului au indicii că aproape 160.000 de euro au fost spălaţi prin plăţile făcute din contul PSV Company către 6 offshore-uri, două dintre ele, controlate de Sorin Ovidiu Vîntu. La el au ajuns astfel 126 milioane de euro.

Documentul este una din probele importante ale procurorilor care au trimis în judecată pentru delapidare şi spălare de bani conducerea companiei, alături de Adrian Eftime, fiul sindicalistului Ion Eftime, desemnat de Vîntu să administreze Realitatea Media, societate al cărei acţionar era tot PSV Company, dar şi de Kiss Laszlo, specialist în înfiinţarea de offshore-uri.

Concluziile acestui raport au fost confirmate şi de SRI, care a monitorizat gruparea condusă de Laszlo Kiss. Aceasta era implicată în circuite financiar-bancare, prin care se urmărea reciclarea unor sume imense de bani provenite din activităţi ilegale.

Într-o notă a SRI, apare transcriptul unei convorbiri telefonice din septembrie 2009, în care Adrian Eftime, unul dintre oamenii din jurul lui Kiss menţionează greutăţile pe care le avea de întâmpinat la transferul banilor albi în ţară.

"E foarte complicat că trebuie să iau banii, trebuie să-i bag eu în bancă, trebuie să-i trimit în afară, din afară trebuie să-i duc iară în România şi iar trebuie să văd cum îi scot în România foarte complicat să fac chestia asta, că nu ştiu cum să... se pierd mulţi bani, ştii" i-a spus Adrian Eftime partenerului său de afaceri Dina Constantin, ambii interesaţi să intermedieze preluarea unui terminal energetic important.

Din interceptările telefonice a reieşit că este vorba de Compania Naţională a Petrolului.
 



×
x close