Anchetatorii au ridicat duminică documente de la mai multe instituții publice în cadrul anchetei privind incendiul de la clubul Colectiv, printre care se află Primăria Sectorului 4 și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), scrie
Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au ridicat de la sediile mai multor instituții publice și private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei.
Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat sâmbătă, că, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale de eliberare a acordului de funcționare a clubului unde s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, un incendiu puternic care s-a soldat cu 30 de morți și peste 180 de răniți.
"Din punct de vedere al atribuțiilor pe care le are Primăria Sectorului 4, pentru emiterea acordului de funcționare avem la dosar îndeplinite toate formele legale de eliberarea acordului de funcționare", a precizat Popescu.
În ceea ce privește condițiile de eliberare a acordului de funcționare, edilul Sectorului 4 a spus că se solicită contractul de închiriere și contractul de proprietate dacă este proprietar.
"Aici este și proprietar și este un contract de locație între proprietar și cel care a închiriat, iar mai departe noi ne uităm la certificatul de la Registrul Comerțului și la fiecare organ abilitat. Dacă desfășoară activitate pe alimentație publică, își face declarație pe proprie răspundere că îndeplinește condițiile legale", a explicat Piedone.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, ar trebui ca declarațiile pe proprie răspundere "să dispară efectiv" și să se facă verificarea personal, de către inspectorii de specialitate, acolo unde există o aglomerație urbană de peste 100 de locuri, unde există alimentație publică — cantine, restaurante — și numai după aceea să se elibereze acel certificat.