Mai mult, în 2013, inspectorii au concluzionat: ” În conţinutul transmisiilor televizate, a fost relatat pe larg şi analizat, tendenţios, cu rea-credinţă, partinic şi exclusiv în defavoarea procurorului şef şi a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial A, conţinutul unui mesaj scris numit „Scrisoare” şi atribuit inculpatului … în care au fost formulate acuzaţii cărora li s-a atribuit valoare de certitudine, emiţându-se judecăţi de valoare. În acest sens, s-a subestimat până la anularea rolului procurorului în faza de urmărire penală, subliniindu-se doar importanţa comisarului … în instrumentarea cauzelor. Astfel, în cadrul emisiunii „La ordinea zilei” difuzată pe postul Antena 3 la data de 24 octombrie 2013, având ca moderator pe Dana Grecu, invitatul său Mugur Ciuvică a afirmat că „Deci, înclin să cred că acest comisar este o victimă a sistemului, deşi pot să bănuiesc că poate să fie vorba şi de o reglare de conturi acolo între ei. Dar, având în faţă cele două personaje, să spună DIICOT-ul pe de o parte şi comisarul pe de altă parte, înclin să cred că acest comisar care nu o fi el chiar Cattani – Cattani, dar este o victimă a sistemului”.
Tot inspectorii au ajuns la următoarea concluzie favorabilă procurorului șef Mureșan: ” Totodată, a fost prezentată negativ şi activitatea de urmărire penală proprie pe care procurorul şef Ioan Mureşan a desfăşurat-o în cauză, actele procesuale pe care le-a întocmit, contestându-se modul de administrare al probatoriului şi temeinicia acestuia, afirmându-se că mijloacele de probă ar fi fost obţinute ilegal şi ar fi lipsite de forţă probantă, fiindu-i pusă sub semnul îndoielii competenţa profesională a acestuia”. Inpectorii CSM au subliniat că ”jurnaliştii au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare” și că afirmațiile sunt de natură să creeze suspiciuni în rândul opiniei publice cu privire la probitatea profesională, independenţa şi imparţialitatea procurorului şef Ioan Mureşan”. CSM, în plen, a admis aceste concluzii, chiar dacă ele nu aveau la bază nicio cercetare penală veridică.
Iată, însă, că procurorii DNA au descoperit fapte ce dau veridicitate afirmațiilor comisarului Traian Berbeceanu și, implicit, jurnaliștilor care au evidențiat toate aceste posibile abuzuri ale tripletei de la DIICOT Alba, prin punerea sub acuzare a procurorului Mureșan de la DIICOT Alba și a complicilor acestuia.
Cititi aici, integral, documentul Raport al Inspecției Judiciare a CSM
Adina Anghelescu-Stancu