Antena 3 CNN Actualitate DOCUMENT. Controversatul proiect de lege privind carantina şi izolarea, avizat favorabil de Ministerul Justiţiei

DOCUMENT. Controversatul proiect de lege privind carantina şi izolarea, avizat favorabil de Ministerul Justiţiei

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 18:40 13 Iul 2020 Modificat la 18:40 13 Iul 2020
DOCUMENT. Controversatul proiect de lege privind carantina şi izolarea, avizat favorabil de Ministerul Justiţiei
Sursa foto: Hepta

„Având în vedere afirmaţiile false făcute în spaţiul public de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, referitoare la presupusa absenţă a avizului Ministerului Justiţiei asupra proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, facem următoarele precizări: 
 
Proiectul de lege adoptat de Guvern în şedinţa din 6 iulie a.c. a fost avizat favorabil de către Ministerul Justiţiei, observaţiile formulate fiind preluate în textul proiectului de act normativ. 
 
Proiectul de lege a fost înaintat în aceeaşi zi Camerei Deputaţilor, în procedură de urgenţă, ca primă cameră sesizată, fiind adoptat în plen în data de 9 iulie a.c. fără a fi invocate aspectele menţionate astăzi de Marcel Ciolacu. 
 
Pentru o corectă informare a opiniei publice, precum şi pentru a demonta pretextele folosite de lideri ai PSD pentru a tergiversa adoptarea unei legi esenţiale şi urgente în combaterea răspândirii virusului, punem la dispoziţie avizul emis de Ministerul Justiţiei”, a transmis Executivul luni.

Marcel Ciolacu i-a invitat în Parlament pe Orban și Tătaru pentru a dezbate legea carantinei

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, după şedinţa conducerii PSD, că senatorii social-democraţi vor vota legea privind carantina şi izolarea după ce premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii vin în Parlament, pentru a explica prevederile proiectului legislativ şi de ce l-au înaintat atât de târziu. Ciolacu a insistat că legea nu are avizul Ministerului Justiţiei.

Pe de altă parte, Guvernul a transmis că premierul Ludovic Orban sau miniştrii nu au fost invitaţi la dezbaterile din Parlament în legătură cu legea privind carantina şi izolarea.
 

×
x close