Andrei Traian Andronie, tânărul care
a omorât doi oameni după ce a izbit în plin taxiul în care se aflau, a făcut o declaraţie halucinantă în faţa magistraţilor. "Doar nu am circulat cu o viteză de 300 de kilometri pe oră" - a susţinut tânărul în apărarea sa, considerând că viteza de 180 de kilometri pe oră pe care o avea nu era aşa de mare.
Magistraţii arată, în motivare, că tânărul de 20 de ani a condus cu mult peste limita legală de viteză şi s-a urcat băut la volan.
Faptul că Traian Andronie are reşedinţa în Olanda a fost un alt motiv pentru care magistraţii au decis să-l închidă. Asta pentru că el s-ar fi putut sustrage urmăriri penale. De altfel, instanţa a avut în vederea şi posibilitatea influenţării martorilor.
"Există riscul influenţării declaraţiilor martorilor oculari care sunt prietenii inculpatului, martori care, invocând motive de ordin medical, nu au dat declaraţii până la acest moment" se arată în motivare.
Cadavrele celor doi tineri care au murit în urma accidentului au fost ridicate de către familii de la Institutul de Medicină Legală. Fiul bancherului Jean Andronie va fi dus la recurs în următoarele zile.