Un bărbat din Suceava care s-a cazat la un hotel din Alba și a fost protagonistul unei scene demne de filme. El a dorit să se distreze cu două domnișoare, dar totul s-a transformat într-un coşmar. Mai exact, fetele l-au trimis la baie să facă un duş, iar ele au furat absolut tot ce au putut să care, inclusiv suma de şase mii de lei.
"Cele două femei au fost invitate de un bărbat din Suceava la un hotel din Alba Iulia. Bărbatul spera într-o aventură sexuală, dar s-a ales cu o imensă pagubă materială. Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat două tinere de 22 şi 27 de ani, din Cugir şi Zlatna, ca persoane bănuite că au furat 6.000 de lei de la un bărbat aflat în căutare de distracţii sexuale. Cele două femei sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt", se arată în comunicatul poliţiştilor.