Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost audiată miercuri de procurori în calitate de martor, precizează DNA. Ancheta în care a fost audiată Mihălcescu este in rem, iar momentul înfăţişării la DNA a fost stabilit de comun acord, propus de martor.
Liviu Dragnea a declarat că aceasta e o coincidență în care nu crede nimeni și că acesta este un plan de Oscar făcut de Marian Neacșu și Raluca Turcan.
DNA a venit cu lămuriri în acest caz
”Persoana la care faceți referire a fost citată, în calitate de martor, la data de 5 decembrie 2018, în baza aer. 257 teza II-a din CPP, respectiv nota telefonică cu întocmirea unui proces verbal. Stabilirea momentului înfățișării martorului s-a făcut de comun acord, în condițiile propse de martor și acceptarea de procuror. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală în rem, prin urmare, alte informații nu pot fi date publicității.
Cu referire la unele articole apărute în spațiul public care au legat audirea persoanei respective de un eveniment politic, precizăm că acestea sunt pure speculații ce se înscriu în încercările de a plasa într-o perspectivă nefavorabilă activitatea unor magistrați.
De asemenea, precizăm că activitatea curentă a procurorilor se desfășoară strict în conformitatea cu dispozițiile legale și nicidecum nu urmărește agenda, activitățile ori evenimentele organizate de alte instituții extrajudiciare”, se arată în comunicatul DNA.