Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat că solicitarea DNA este o "răzbunare prostească" pentru că a solicitat excluderea din magistratură a procurorilor Doru Ţuluş şi Aristotel Mihai Popa, în urmă cu o zi.
Zsolt Nagy a declarat la Antena 3 că este vorba de situaţia juridică a unui teren şi că cererea DNA este un abuz ilegal al acestei instituţii, care se aruncă într-o luptă politică. Nagy a menţionat că din cauza acestui război politic s-a retras de pe lista UDMR pentru alegerile europarlamentare.
DNA a cerut urmărirea penală şi în cazul lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea
Acestea nu sunt primele astfel de cazuri. În urmă cu o săptămână, Daniel Morar i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să-şi dea avizul pentru a se putea declanşa urmărirea penală a fostului premier Adrian Năstase şi a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea. Comisia de la Cotroceni se va întruni săptămâna viitoare şi va formula un raport în care va propune aprobarea începerii urmăririi penale sau clasarea cazului. Pe baza raportului, decizia finală va fi luată de şeful statului.
COMUNICATUL DNA (pdf)
DNA CERE URMĂRIREA PENALĂ A LUI CHIUARIU ŞI NAGY
Antena3.ro