, alături de alţi directori din CFR.
Principalele motive ale demersului anchetatorilor sunt lipsa de imparţialitate a judecătorului, derivată dintr-un reproş făcut unui reprezentant al DNA, şi lipsa de inconsecvenţă în admiterea unor expertize în caz, dar şi din cauza unei expertize admise pe baza unor premise juridice eronate, acceptate tacit de către magistratul de caz la iniţiativa avocatului fostului director comercial al CFR Mihail Gabriel Misir.
Acest dosar de corupţie este pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 din 16 februarie 2009, când fostul director general al CFR a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte cinci persoane, printre care şi foşti directori ai companiei, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Alături de Necolaiciuc, au mai fost trimişi în judecată Mihail Gabriel Misir, fost director comercial al CN CFR, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice, Vasile Dragoş Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare, Ilie Vlăduţ, fost funcţionar în cadrul Serviciului Aprovizionare şi Alexandru Nicolae, fost director al Bazei de Aprovizionare Basarab şi coordonator achiziţii al Serviciului Aprovizionare.
Pe 7 ianuarie, Mihai Necolaiciuc a fost achitat în dosarul devalizării CFR.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002 - 2003, în calitate de director general al CN CFR, Mihai Necolaiciuc ar fi semnat 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare către SC General Com Electrica SA Bucureşti. Aceste comenzi ar fi fost semnate ilegal, în lipsa unor acte din care să reiasă necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, furnizorul nefiind neautorizat de către Autoritatea Feroviară Română, organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor desemnat să asigure autorizarea şi supravegherea tehnică a furnizorilor interni de produse şi servicii în domeniul feroviar.
Comenzile ar fi fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege, potrivit procurorilor DNA.
Ulterior, Necolaiciuc ar fi semnat instrumente de plată în valoare totală de 55,6 miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ şi ar fi acceptat semnarea nelegală de către alte persoane a unor instrumente de plată.
Necolaiciuc ar fi fost ajutat de subordonaţii săi Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Dragoş Vlăduţ şi Alexandru Nicolae. Prejudiciul estimat cauzat CN CFR a fost de 71,6 miliarde de lei vechi, sumă cu care CN CFR s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată, în perioada 2002 - 2003, Necolaiciuc ar fi semnat patru comenzi către SC Nurelo Prest Com SRL Târgu Jiu (furnizor neautorizat AFER), cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei. Şi aceste comenzi ar fi fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege, susţin procurorii.
Ulterior, Necolaiciuc ar fi semnat instrumente de plată în valoare totală de 25,2 miliarde de lei vechi, acceptând plăţi pentru întreaga cantitate de marfă furnizată, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ. Pentru unele cantităţi de mărfuri nu au existat comenzi scrise, însă CN CFR le-a recepţionat şi plătit, susţine DNA. De asemenea, Necolaiciuc ar fi fost ajutat de subordonaţii săi, Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Dragoş Vlăduţ şi Alexandru Nicolae.
Într-un alt dosar, Necolaiciuc a fost achitat, marţi, tot de Judecătoria Sectorului 1, pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, în legătură cu achiziţionarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000. Decizia nu este însă definitivă.