DNA a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului Marius Isăilă, acesta fiind urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la fals.